CoduriCod procedură civilă › art. 1029

Art. 1029 Cod procedură civilă

Declanșarea procedurii
INM · Proc. civilă
3 grile de examen pe art. 1029fiecare cu explicație · testul e gratuit, fără cardExersează gratuit pe mentorjuridic.ro →

Textul legii

(1) Reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii acestuia

(2) Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiției și conține rubrici care permit identificarea părților, valoarea pretenției, indicarea probelor și alte elemente necesare soluționării cauzei

(3) Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit și copii de pe înscrisurile de care reclamantul înțelege să se folosească

(4) În cazul în care informațiile furnizate de reclamant nu sunt suficient de clare sau sunt inadecvate ori formularul de cerere nu a fost completat corect, instanța îi va acorda reclamantului posibilitatea să completeze sau să rectifice formularul ori să furnizeze informații sau înscrisuri suplimentare. Instanța va folosi în acest scop un formular-tip, care va fi aprobat prin ordin al ministrului justiției

(5) În cazul în care reclamantul nu completează sau nu rectifică formularul de cerere în termenul stabilit de instanță, cererea se va anula

Text consolidat, potrivit Codul de procedură civilă. Verifică întotdeauna forma în vigoare la zi.

O grilă pe acest articol

un singur răspuns corect

În cazul în care reclamantul nu completează sau nu rectifică formularul de cerere în termenul stabilit de instanță:

  1. cererea se va anula;
  2. cererea se judecă potrivit dreptului comun;
  3. cererea se suspendă de drept.
Vezi răspunsul și explicația

Răspuns: A

Art. 1.029 alin. (5) C. proc. civ.: sancțiunea necompletării sau nerectificării formularului în termen este anularea cererii; în prealabil, instanța acordă reclamantului posibilitatea completării/rectificării printr-un formular-tip [alin. (4)].

Încă 2 grile pe art. 1029
Fiecare cu explicație și cu articolul de care se leagă. Testul e gratuit și nu cere card.
Exersează gratuit pe mentorjuridic.ro

Ce trebuie reținut pentru examen

Proc. civilă

art. 1029 CPC — necompletarea sau nerectificarea formularului în termenul stabilit de instanță atrage ANULAREA cererii, nu respingerea sau suspendarea.

Proc. civilă

Art. 1.029 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: procedura se declanșează prin formularul de cerere aprobat prin ordin al ministrului justiției; odată cu formularul se depun copiile înscrisurilor folosite [alin. (3)].

Din aceeași instituție: Procedura cu privire la cererile de valoare redusă

art. 1026 · art. 1027 · art. 1028 · art. 1030 · art. 1031 · art. 1032 · art. 1033

← art. 1028 art. 1030 →