Art. 201 Cod procedură civilă
Textul legii
(1) Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluție, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165
(2) Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care poate depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei. din
(3) În termen de 3 zile de la data depunerii întâmpinării, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției, dispunând citarea părților. din
(4) În cazul în care pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (1) , la data expirării termenului respectiv, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției, dispunând citarea părților. din
(5) În procesele urgente, termenele prevăzute la alin. (1)-(4) pot fi reduse de judecător în funcție de circumstanțele cauzei
(6) În cazul în care pârâtul domiciliază în străinătate, judecătorul va fixa un termen mai îndelungat, rezonabil, în raport cu împrejurările cauzei. Citarea se va face cu respectarea dispozițiilor art. 156
O grilă pe acest articol
- reclamantul poate depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare, pârâtul luând cunoștință de acesta de la dosar, iar în 3 zile de la depunerea întâmpinării judecătorul fixează primul termen de judecată, de cel mult 60 de zile de la data rezoluției;
- completul verifică de îndată dacă cererea este de competența sa și dacă îndeplinește cerințele cerute de lege, iar când nu le îndeplinește îi comunică reclamantului lipsurile în scris, punându-i-se în vedere să le împlinească în termen de cel mult 10 zile;
- judecătorul, sub rezerva dezbaterii la primul termen, poate dispune citarea pârâtului la interogatoriu, alte măsuri pentru administrarea probelor, iar prin încheiere executorie poate încuviința măsuri asigurătorii și măsuri pentru asigurarea probelor.
Vezi răspunsul și explicația
Răspuns: A
Art. 201 alin. (2) și (3) C. proc. civ.: răspunsul la întâmpinare — 10 zile de la comunicare (pârâtul îl află de la dosar); primul termen se fixează în 3 zile de la depunerea întâmpinării, la cel mult 60 de zile de la rezoluție; în procesele urgente termenele pot fi reduse (alin. (5)).
Ce trebuie reținut pentru examen
art. 201 CPC — 10 zile de la comunicarea întâmpinării. Cele 25 de zile sunt pentru ÎNTÂMPINAREA pârâtului, nu pentru răspuns!
Art. 201 alin. (2) C.proc.civ. — întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care poate depune RĂSPUNS LA ÎNTÂMPINARE în termen de 10 zile de la comunicare, însă PÂRÂTUL VA LUA CUNOȘTINȚĂ DE RĂSPUNSUL LA ÎNTÂMPINARE DE LA DOSARUL CAUZEI: legiuitorul a oprit aici circuitul comunicărilor scriptice prealabile primului termen, pentru a nu prelungi etapa scrisă — contradictorialitatea este asigur
Art. 201 alin. (1) C. proc. civ.: pârâtul are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii, sub sancțiunea prevăzută de lege, indicată expres.
Din aceeași instituție: Cererea de chemare în judecată
art. 194 · art. 195 · art. 196 · art. 197 · art. 198 · art. 199 · art. 200 · art. 202 · art. 203 · art. 204