CoduriCod procedură civilă › art. 670

Art. 670 Cod procedură civilă

Cheltuieli de executare
INM · Proc. civilăBarou · Proc. civilă
5 grile de examen pe art. 670fiecare cu explicație · testul e gratuit, fără cardExersează gratuit pe mentorjuridic.ro →

Textul legii

(1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor

(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668 , a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia

(3) Sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite; ... 2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; ... 3. onorariul avocatului în faza de executare silită; ... 4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului; ... 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită; ... 6. cheltuielile de transport; ... 7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite

(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni

(5) În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepția onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripție

(6) Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1)-(5) , încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât și pentru executorul judecătoresc.

Text consolidat, potrivit Codul de procedură civilă. Verifică întotdeauna forma în vigoare la zi.

O grilă pe acest articol

Grilă tip INM · un singur răspuns corect

Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina:

  1. debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare (situație în care le suportă creditorul) sau dacă prin lege se prevede altfel;
  2. creditorului, în toate cazurile;
  3. statului, prin bugetul Ministerului Justiției, oricare ar fi soluția dată în executare și oricare ar fi partea care a pornit-o, debitorul neputând fi obligat la nicio cheltuială.
Vezi răspunsul și explicația

Răspuns: A

Art. 670 alin. (2) C. proc. civ.: cheltuielile de executare cad în sarcina debitorului; dacă debitorul somat a executat obligația de îndată sau în termenul legal, el suportă numai cheltuielile pentru actele efectiv îndeplinite și onorariile executorului și avocatului, proporțional cu activitatea depusă. Partea care solicită un act avansează cheltuielile; pentru actele din oficiu, avansarea revine creditorului [alin. (1)].

Încă 4 grile pe art. 670
Fiecare cu explicație și cu articolul de care se leagă. Testul e gratuit și nu cere card.
Exersează gratuit pe mentorjuridic.ro

Ce trebuie reținut pentru examen

Proc. civilă

art. 670 CPC — cheltuielile de executare cad, ca regulă, în sarcina debitorului urmărit (afară de renunțarea creditorului la executare ori dispoziție legală contrară).

Proc. civilă

B este corectă: art. 670 alin. (2), (4) și (6) C. proc. civ. A confundă obligația de a avansa cheltuielile, care revine părții ce solicită actul, cu suportarea lor finală. C contrazice enumerarea de la alin. (3) pct. 3.

Proc. civilă

Art. 670 alin. (4) și (6) C. proc. civ.: cheltuielile stabilite prin încheierea executorului pot fi cenzurate de instanța de executare pe contestație la executare, fără cauțiune pentru suspendare; încheierea este titlu executoriu. Printre cheltuieli: taxele de timbru, onorariul executorului, onorariul avocatului în faza de executare, onorariile expertului/traducătorului, cheltuielile de publicitat

Din aceeași instituție: Sesizarea organului de executare

art. 663 · art. 664 · art. 665 · art. 666 · art. 667 · art. 668 · art. 669 · art. 671 · art. 672

← art. 669 art. 671 →