CoduriCod procedură civilă › art. 720

Art. 720 Cod procedură civilă

Efectele soluționării contestației
INM · Proc. civilăBarou · Proc. civilă
3 grile de examen pe art. 720fiecare cu explicație · testul e gratuit, fără cardExersează gratuit pe mentorjuridic.ro →

Textul legii

(1) Dacă admite contestația la executare, instanța, ținând seama de obiectul acesteia, după caz, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării înseși, va anula ori lămuri titlul executoriu

(2) De asemenea, dacă prin contestația la executare s-a cerut de către partea interesată împărțirea bunurilor proprietate comună, instanța va hotărî și asupra împărțelii acestora, potrivit legii

(3) În cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestația a fost exercitată cu rea-credință, el va fi obligat și la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei

(4) Hotărârea de admitere sau de respingere a contestației, rămasă definitivă, va fi comunicată, din oficiu și de îndată, și executorului judecătoresc

(5) Dacă contestația este admisă, executorul judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanță

(6) Atunci când contestația a fost respinsă, suma reprezentând cauțiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanțelor arătate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situație în care se va comunica executorului și recipisa de consemnare a acestei sume

(7) În cazul în care constată refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua orice altă măsură prevăzută de lege, instanța de executare va putea obliga executorul, prin aceeași hotărâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum și, la cererea părții interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată

(8) În situația prevăzută la alin. (7) , instanța va solicita încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) sau, după caz, actul care constată refuzul executorului judecătoresc de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită, de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua altă măsură prevăzută de lege. + Capitolul VII Depunerea cu afectațiune specială

Text consolidat, potrivit Codul de procedură civilă. Verifică întotdeauna forma în vigoare la zi.

O grilă pe acest articol

Grilă tip INM · un singur răspuns corect

În cazul respingerii contestației la executare, contestatorul:

  1. poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar la rea-credință și la o amendă de la 1.000 lei la 7.000 lei;
  2. pierde dreptul de a mai formula orice altă contestație în cadrul aceleiași executări silite, chiar pentru motive noi ivite ulterior, decăderea operând de drept;
  3. este obligat de drept la plata dublului cheltuielilor de executare efectuate până la data respingerii definitive a contestației sale.
Vezi răspunsul și explicația

Răspuns: A

Art. 720 alin. (3) C. proc. civ.: despăgubiri la cerere și amendă de 1.000–7.000 lei pentru rea-credință. Cauțiunea depusă rămâne indisponibilizată, servind la acoperirea acestor creanțe sau a celor din titlu [alin. (6)]. Instanța poate amenda și executorul pentru refuz nejustificat de a primi ori înregistra cererea sau de a îndeplini un act [alin. (7)].

Încă 2 grile pe art. 720
Fiecare cu explicație și cu articolul de care se leagă. Testul e gratuit și nu cere card.
Exersează gratuit pe mentorjuridic.ro

Ce trebuie reținut pentru examen

Proc. civilă

art. 720 CPC — la respingere, contestatorul de rea-credință plătește amendă de la 1.000 la 7.000 lei, plus despăgubiri pentru întârzierea executării.

Proc. civilă

Art. 720 alin. (1) C. proc. civ. enumeră soluțiile la admitere; executorul este obligat să se conformeze măsurilor dispuse [alin. (5)], iar hotărârea definitivă se comunică din oficiu și executorului [alin. (4)].

Din aceeași instituție: Contestația la executare

art. 712 · art. 713 · art. 714 · art. 715 · art. 716 · art. 717 · art. 718 · art. 719

← art. 719 art. 721 →