CoduriCod procedură penală › art. 206

Art. 206 Cod procedură penală

Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecății
INM · Proc. penalăBarou · Proc. penalăSNG · Proc. penală
10 grile de examen pe art. 206fiecare cu explicație · testul e gratuit, fără cardExersează gratuit pe mentorjuridic.ro →

Textul legii

(1) Împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

(2) Încheierile prin care Înalta Curte de Casație și Justiție dispune în primă instanță asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

(3) Contestația se soluționează în ședință publică, cu participarea procurorului și cu citarea inculpatului

(4) Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare

(5) Contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare

(6) Contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior

(7) Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, instanța poate dispune luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-d) sau majorarea cuantumului cauțiunii.

Text consolidat, potrivit Codul de procedură penală. Verifică întotdeauna forma în vigoare la zi.

O grilă pe acest articol

Grilă tip INM · un singur răspuns corect

Împotriva încheierii prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive:

  1. pot formula contestație procurorul, părțile și persoana vătămată, în termen de 3 zile de la comunicare, contestația depunându-se direct la instanța ierarhic superioară;
  2. poate formula apel numai inculpatul, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii, calea de atac fiind suspensivă de executare în privința măsurii dispuse;
  3. pot formula contestație inculpatul și procurorul, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare, contestația depunându-se la instanța care a pronunțat încheierea atacată.
Vezi răspunsul și explicația

Răspuns: C

Art. 206 alin. (1) C.proc.pen. — împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive, INCULPATUL și PROCURORUL pot formula CONTESTAȚIE, în termen de 48 DE ORE de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare; contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Prima variantă transpune greșit regimul contestației din camera preliminară prevăzute de art. 347 (titulari, termen, loc de depunere). A doua inventează calea de atac a apelului, străină de materia măsurilor preventive.

Încă 9 grile pe art. 206
Fiecare cu explicație și cu articolul de care se leagă. Testul e gratuit și nu cere card.
Exersează gratuit pe mentorjuridic.ro

Ce trebuie reținut pentru examen

Proc. penală

art. 206 CPP — în judecată contestația se judecă în ȘEDINȚĂ PUBLICĂ, cu procuror și inculpat citat; se declară în 48 de ore, iar cea a inculpatului se soluționează în 5 zile de la înregistrare.

Proc. penală

Art. 206 alin. (3) C. proc. pen.: în cursul judecății, contestația privind măsurile preventive se soluționează în ședință publică, cu participarea procurorului și cu citarea inculpatului — spre deosebire de urmărirea penală și camera preliminară, unde soluționarea are loc în camera de consiliu. Termenul de contestație este de 48 de ore de la pronunțare sau comunicare (alin. 1).

Proc. penală

Art. 206 alin. (2) C. proc. pen.: încheierile prin care ICCJ dispune în primă instanță asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la ICCJ — controlul se realizează în interiorul instanței supreme.

Din aceeași instituție: Dispoziții generale

art. 202 · art. 203 · art. 204 · art. 205 · art. 207 · art. 208 · art. 208^1

← art. 205 art. 207 →