CoduriCod procedură penală › art. 248

Art. 248 Cod procedură penală

Procedura de aplicare și de ridicare a măsurii
INM · Proc. penală
18 grile de examen pe art. 248fiecare cu explicație · testul e gratuit, fără cardExersează gratuit pe mentorjuridic.ro →

Textul legii

(1) În cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță o propunere motivată de luare față de suspect sau inculpat a măsurii internării medicale provizorii

(2) Propunerea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii internării medicale provizorii

(3) Judecătorul sesizat conform alin. (1) fixează de îndată termen de soluționare a propunerii și dispune aducerea cu mandat a suspectului sau a inculpatului

(4) Soluționarea propunerii se face numai după audierea suspectului sau inculpatului, dacă starea sa de sănătate o permite, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. Când suspectul sau inculpatul se află deja internat într-o unitate de asistență medicală și deplasarea sa nu este posibilă, judecătorul de drepturi și libertăți sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară procedează la audierea acestuia, în prezența avocatului, în locul unde se află

(5) Participarea procurorului este obligatorie

(6) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la soluționarea propunerii de luare a măsurii internării medicale provizorii să fie asistat și de către un medic desemnat de acesta, care poate prezenta concluzii judecătorului de drepturi și libertăți ori, după caz, judecătorului de cameră preliminară. Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de medicul desemnat de acesta și la alcătuirea planului terapeutic

(7) Judecătorul se pronunță de îndată asupra propunerii, printr-o încheiere care poate fi contestată în termen de 5 zile de la pronunțare. Contestația nu suspendă punerea în aplicare a măsurii de siguranță

(8) Dacă admite propunerea, judecătorul dispune internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului, luându-se, dacă este cazul, măsurile prevăzute la art. 229

(9) În cazul în care respinge propunerea, judecătorul poate dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului, dacă acesta se află în situația prevăzută la art. 109 alin. (1) din Codul penal

(10) Dacă după dispunerea măsurii s-a produs însănătoșirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol, la sesizarea procurorului ori a medicului curant sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, judecătorul de drepturi și libertăți sau judecătorul de cameră preliminară care a luat măsura sau, după caz, în fața căruia se află cauza dispune, prin încheiere motivată, în urma efectuării expertizei medico-legale psihiatrice, ridicarea măsurii internării medicale provizorii ori, dacă suspectul sau inculpatul se află în situația prevăzută la art. 109 alin. (1) din Codul penal , înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării provizorii la tratament medical. Dispozițiile alin. (3)-(7) se aplică în mod corespunzător

(11) În cursul judecății, față de inculpat se poate dispune internarea medicală provizorie, la propunerea procurorului, ori din oficiu, de către instanța în fața căreia se află cauza, în urma efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii internării medicale provizorii. Dispozițiile alin. (3)-(10) se aplică în mod corespunzător

(12) Dispozițiile art. 246 alin. (13) se aplică în mod corespunzător. + Secţiunea a 3-a Dispoziții privind expertizele medico-legale psihiatrice

Text consolidat, potrivit Codul de procedură penală. Verifică întotdeauna forma în vigoare la zi.

O grilă pe acest articol

Grilă tip INM · un singur răspuns corect

Propunerea de internare medicală provizorie se face:

  1. de procuror, numai în cursul urmăririi penale, în procedura de cameră preliminară măsura putând fi luată doar din oficiu de judecătorul învestit cu cauza;
  2. de comisia medico-legală psihiatrică ce a efectuat expertiza, ori de câte ori constată starea de pericol, procurorul fiind numai încunoștințat despre aceasta;
  3. de procuror, în cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, printr-o propunere motivată de luare a măsurii față de suspect sau inculpat.
Vezi răspunsul și explicația

Răspuns: C

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, procurorul înaintează o propunere motivată de luare față de suspect sau inculpat a măsurii internării medicale provizorii. B este greșită: comisia sesizează organele judiciare potrivit art. 184 alin. (27), dar propunerea o face procurorul. A este greșită: legea îngăduie propunerea deopotrivă în camera preliminară.

Încă 17 grile pe art. 248
Fiecare cu explicație și cu articolul de care se leagă. Testul e gratuit și nu cere card.
Exersează gratuit pe mentorjuridic.ro

Ce trebuie reținut pentru examen

Proc. penală

B reproduce art. 248 alin. (7) C. proc. pen.: încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori instanța se pronunță asupra internării medicale provizorii poate fi contestată în termen de 5 zile de la pronunțare, iar contestația nu suspendă punerea în aplicare a măsurii. A este greșită: cele 48 de ore privesc arestarea preventivă. C este greșită: term

Proc. penală

Art. 248 alin. (4) C. proc. pen.: soluționarea propunerii se face numai după audierea suspectului sau inculpatului, dacă starea sa de sănătate o permite, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu; când acesta se află deja internat și deplasarea sa nu este posibilă, judecătorul procedează la audierea sa, în prezența avocatului, în locul unde se află. Judecătorul se pronunță de îndată, prin

Proc. penală

Art. 248 alin. (2) și (5) C. proc. pen.: propunerea va fi însoțită de acte medicale concludente sau de expertiza medico-legală psihiatrică; când propunerea nu este însoțită de expertiză, instanța dispune efectuarea acesteia, luând, dacă este cazul, și măsura internării necesare pentru efectuarea expertizei.

Din aceeași instituție: Internarea medicală provizorie

art. 247 · art. 248^1

← art. 247 art. 248^1 →