Art. 475 Cod procedură penală
Textul legii
Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată
O grilă pe acest articol
- orice instanță judecătorească, indiferent de stadiul procesual al cauzei, dacă se confruntă cu o chestiune de drept dificilă
- un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță
- exclusiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu ori la cererea instanțelor
Vezi răspunsul și explicația
Răspuns: B
Potrivit art. 475 C.proc.pen., titularul sesizării este un complet de judecată al ÎCCJ, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia ÎCCJ nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Judecătoriile nu pot sesiza, iar părțile nu sunt titulari ai sesizării.
Ce trebuie reținut pentru examen
art. 475 CPP — pot sesiza DOAR ÎCCJ, curtea de apel și TRIBUNALUL, învestite în ULTIMĂ instanță; judecătoria NU apare pe listă.
Art. 475 C.proc.pen. condiționează sesizarea de existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, asupra căreia ÎCCJ nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un RIL și care nu face obiectul unui RIL în curs de soluționare. Spre deosebire de RIL, hotărârea prealabilă are caracter preventiv — nu presupune o practică neunitară deja consacrată pri