Art. 1607 Cod civil
Textul legii
(1) Contractantul care comunică preluarea datoriei creditorului îi poate stabili un termen rezonabil pentru răspuns
(2) Dacă ambii contractanți au comunicat creditorului preluarea datoriei, stabilind termene diferite, răspunsul urmează să fie dat în termenul care se împlinește cel din urmă
(3) Preluarea datoriei este considerată refuzată dacă creditorul nu a răspuns în termen
O grilă pe acest articol
- răspunsul se dă în termenul care se împlinește cel dintâi dintre cele două, spre a nu ține creditorul legat mai multă vreme;
- răspunsul se dă în termenul care se împlinește cel din urmă dintre cele două comunicate creditorului obligației;
- răspunsul se dă la mijlocul dintre cele două termene astfel stabilite, socotit ca medie a zilelor lăsate creditorului.
Vezi răspunsul și explicația
Răspuns: B
Art. 1607 alin. (2) C.civ.: dacă ambii contractanți au comunicat creditorului preluarea datoriei, stabilind termene diferite, răspunsul urmează să fie dat în termenul care se împlinește cel din urmă. Soluția e în folosul creditorului: el nu poate fi îngustat în cugetare de graba unuia dintre cei doi, iar cel mai lung dintre termene le cuprinde oricum pe amândouă.
Ce trebuie reținut pentru examen
Art. 1607 C.civ. prevede că contractantul care comunică preluarea datoriei creditorului îi poate stabili un termen rezonabil pentru răspuns [alin. (1)]; dacă ambii contractanți au comunicat preluarea, stabilind termene diferite, răspunsul urmează să fie dat în termenul care se împlinește cel din urmă [alin. (2)]; preluarea datoriei este considerată refuzată dacă creditorul nu a răspuns în termen [
Art. 1607 alin. (1) C.civ.: contractantul care comunică preluarea datoriei creditorului îi poate stabili un termen rezonabil pentru răspuns. Legea nu fixează un număr de zile, ci o măsură: termenul trebuie să fie îndestulător pentru ca acela care e chemat să răspundă să poată cerceta cine îi va fi noul debitor. Un termen prea scurt nu-i poate fi opus creditorului.
Art. 1607 alin. (3) C.civ.: preluarea datoriei este considerată refuzată dacă creditorul nu a răspuns în termen. Tăcerea nu valorează primire, fiindcă schimbarea debitorului îl privește pe creditor în chiar chezășia creanței sale: el a dat crezare unei anume persoane. Regula urmează dreptul comun al tăcerii, care nu e consimțământ decât când legea ori uzanțele o spun anume.