Art. 1608 Cod civil
Textul legii
(1) Cât timp creditorul nu și-a dat acordul sau dacă a refuzat preluarea, cel care a preluat datoria este obligat să îl libereze pe debitor, executând la timp obligația
(2) Creditorul nu dobândește un drept propriu împotriva celui obligat să îl libereze pe debitor, cu excepția cazului în care se face dovada că părțile contractante au voit altfel. + Capitolul IV Novația
O grilă pe acest articol
- preluarea se socotește acceptată, dacă a trecut termenul rezonabil stabilit pentru răspuns;
- cel care a preluat datoria este ținut direct față de creditor, care dobândește un drept propriu împotriva lui;
- cel care a preluat datoria este obligat să îl libereze pe debitor, executând la timp obligația asumată.
Vezi răspunsul și explicația
Răspuns: C
C reproduce art. 1.608 alin. (1) C. civ. B este greșită: alin. (2) arată că, de regulă, creditorul nu dobândește un drept propriu împotriva celui obligat să îl libereze pe debitor. A este greșită: art. 1.607 alin. (3) socotește preluarea refuzată în lipsa unui răspuns în termen.
Ce trebuie reținut pentru examen
Art. 1608 C.civ. prevede că, atât timp cât creditorul nu și-a dat acordul sau dacă a refuzat preluarea, cel care a preluat datoria este obligat să îl libereze pe debitor, executând la timp obligația [alin. (1)]; creditorul nu dobândește un drept propriu împotriva celui obligat să îl libereze pe debitor, cu excepția cazului în care se face dovada că părțile contractante au voit altfel [alin. (2)].
Art. 1.608 C. civ. spune că, atâta vreme cât creditorul nu a consimțit ori a refuzat preluarea, cel care a preluat datoria e ținut să îl libereze pe debitor executând la timp obligația, iar creditorul nu dobândește un drept propriu împotriva lui decât dacă se dovedește că părțile au voit altfel. A este greșită fiindcă îl socotește liberat. B este greșită pentru că îl face debitor direct în toate c
Art. 1.608 alin. (2) C. civ.: creditorul nu dobândește un drept propriu împotriva celui obligat să îl libereze pe debitor, afară de cazul în care se face dovada că părțile contractante au voit altfel. A este greșită fiindcă nu există un drept propriu parțial. C este greșită fiindcă tocmai voința contrară a părților poate schimba regula.