Art. 397 Cod procedură civilă
Textul legii
(1) Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel
(2) Dacă cererea are ca obiect pretenții privitoare la obligația de întreținere, alocația pentru copii, chirie, arendă, plata salariului, rate din prețul vânzării sau alte sume datorate periodic, instanța îl va obliga pe pârât, la cererea reclamantului, după achitarea taxelor de timbru, potrivit legii, și la plata sumelor devenite exigibile după introducerea cererii
(3) În cazurile în care instanța poate da termen pentru executarea hotărârii, ea va face aceasta prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătând și motivele pentru care a acordat termenul. Debitorul nu va putea cere termen de plată, dacă debitorului i s-a acordat un termen rezonabil de plată de către creditor ori a avut posibilitatea să execute într-un termen rezonabil, calculat de la data comunicării cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 1.522 din Codul civil și nici dacă la data pronunțării subzistă vreunul dintre motivele prevăzute la art. 675 alin. (1)
O grilă pe acest articol
- nu poate acorda decât suma de 50.000 lei cerută inițial, orice depășire încălcând principiul disponibilității;
- îl va obliga pe D, la cererea lui R, și la plata ratelor de chirie devenite exigibile după introducerea cererii;
- va acorda din oficiu toate sumele scadente până la pronunțare, chiar în lipsa unei cereri exprese a reclamantului.
Vezi răspunsul și explicația
Răspuns: B
Art. 397 alin. (1) C.proc.civ. consacră regula: instanța nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut (ne ultra petita), expresie a principiului disponibilității. Însă alin. (2) prevede o derogare expresă pentru prestațiile periodice: dacă cererea are ca obiect pretenții privitoare la obligația de întreținere, alocație, CHIRIE, arendă, salariu, rate din prețul vânzării sau alte sume datorate periodic, instanța îl VA OBLIGA pe pârât, LA CEREREA reclamantului, și la plata sumelor devenite exigibile DUPĂ introducerea cererii. Prima variantă ignoră tocmai această derogare, iar a treia o deformează: extinderea nu operează din oficiu, ci tot la cererea reclamantului, disponibilitatea rămânând regula.
Ce trebuie reținut pentru examen
art. 397 CPC — regula ne ultra/extra petita: instanța nu dă mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel. Judecă în limitele învestirii.
Art. 397 alin. (3) C.proc.civ.: în cazurile în care instanța poate da termen pentru executarea hotărârii (termenul de grație), ea o va face 'PRIN CHIAR HOTĂRÂREA CARE DEZLEAGĂ PRICINA, arătând și motivele pentru care a acordat termenul'. Acordarea este deci contemporană judecății fondului — o cerere formulată după pronunțare, pe cale separată, este tardivă și inadmisibilă. Textul mai prevede că de
Art. 397 alin. (1) C. proc. civ.: obligația pronunțării asupra tuturor cererilor și interdicția de a acorda plus sau altceva decât s-a cerut (extra și ultra petita), dacă legea nu prevede altfel.
Din aceeași instituție: Deliberarea și pronunțarea hotărârii
art. 395 · art. 396 · art. 398 · art. 399 · art. 400 · art. 401 · art. 402 · art. 404 · art. 405