Art. 4 Cod procedură penală
Textul legii
(1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă
(2) După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului
O grilă pe acest articol
- durează până la hotărârea definitivă, iar îndoiala rămasă după întregul probatoriu se interpretează în favoarea inculpatului;
- încetează la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale, când există deja probe din care rezultă vinovăția persoanei cercetate;
- se răstoarnă la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale, sarcina probei trecând de atunci asupra inculpatului astfel cercetat.
Vezi răspunsul și explicația
Răspuns: A
A este corectă: art. 4 alin. (1) și (2) C. proc. pen. B leagă încetarea prezumției de un act al acuzării, deși ea cade numai în fața hotărârii definitive. C răstoarnă sarcina probei, deși aceasta rămâne asupra acuzării; regula in dubio pro reo se aplică după administrarea întregului probatoriu, tocmai pentru că îndoiala se apreciază pe ansamblul probelor.
Ce trebuie reținut pentru examen
B reproduce art. 4 alin. (2) C. proc. pen.: după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului ori inculpatului. A este greșită: regula lucrează la capătul probatoriului, nu mai înainte de el. C este greșită: îndoiala se ia în seamă din oficiu, iar prezumția de nevinovăție ține până la hotărârea definitivă.
Art. 4 alin. (1) C.proc.pen. prevede expres că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă, ceea ce confirmă atât prima variantă, cât și pe a doua (vinovăția se stabilește printr-o hotărâre penală definitivă). A treia variantă este falsă, întrucât textul impune o hotărâre penală definitivă, nu o ordonanță a procurorului.
A și B reproduc art. 4 alin. (2) C. proc. pen.: după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului. C este greșită: îndoiala nu lucrează în favoarea persoanei vătămate, tocmai fiindcă regula este o urmare a prezumției de nevinovăție, care ocrotește pe cel acuzat.