CoduriLegea 304/2022 › art. 36

Art. 36 Legea 304/2022

Pentru fiecare an, la propunerea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, în lipsa acestuia, a unuia dint
SNG · Organizare judiciară
3 grile de examen pe art. 36fiecare cu explicație · testul e gratuit, fără cardExersează gratuit pe mentorjuridic.ro →

Textul legii

(1) Pentru fiecare an, la propunerea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, în lipsa acestuia, a unuia dintre vicepreședinți, Colegiul de conducere aprobă numărul și compunerea completurilor de 5 judecători, precum și lista de permanență corespunzătoare fiecărui complet

(2) În materie penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție

(3) În alte materii decât cea penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători din cadrul Secției I civile, Secției a II-a civile și Secției de contencios administrativ și fiscal, conform reprezentativității stabilite anual de Colegiul de conducere, pe baza criteriilor obiective prevăzute în Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care exclud desemnarea arbitrară

(4) Judecătorii care fac parte din completurile de 5 judecători sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei doi vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, desemnat de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție

(5) Schimbarea membrilor completurilor de 5 judecători și înlocuirea acestora cu judecătorii din lista de permanență se fac, în mod excepțional, în cazurile de incompatibilitate sau de absență a judecătorului

(6) În cazul eliberării din funcție a unui judecător care face parte din completul de 5 judecători, precum și în cazul imposibilității de exercitare a funcției pentru o perioadă mai mare de trei luni, președintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție desemnează, prin tragere la sorți, în ședință publică, un judecător dintre cei aflați pe listele de permanență, care va deveni membru titular al completului

(7) Pentru fiecare complet de 5 judecători se constituie câte o listă de permanență. Ordinea înscrierii judecătorilor în lista de permanență corespunzătoare fiecărui complet se stabilește prin tragere la sorți, în ședința publică prevăzută la alin. (4)

(8) Tragerea la sorți se realizează în condițiile stabilite de Regulamentul de organizare și funcționare administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

(9) Completul de 5 judecători este prezidat de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de unul dintre cei 2 vicepreședinți sau de președinții de secție atunci când aceștia fac parte din complet, desemnați potrivit alin. (4) . În cazul în care niciunul dintre aceștia nu a fost desemnat să facă parte din completurile de 5 judecători, completul este prezidat, prin rotație, de fiecare judecător, în ordinea vechimii în funcția de judecător a acestora

(10) Cauzele care intră în competența completurilor de 5 judecători sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat

(11) Completurilor de 5 judecători le sunt repartizate toate cauzele înregistrate la aceste formațiuni de judecată în anul calendaristic pentru care au fost desemnate

(12) Cauzele repartizate completurilor de 5 judecători și nesoluționate până la data desemnării, potrivit dispozițiilor prezentului articol, a noilor completuri rămân a fi judecate de completurile inițial învestite

Text consolidat, potrivit Legea nr. 304/2022. Verifică întotdeauna forma în vigoare la zi.

O grilă pe acest articol

un singur răspuns corect

Potrivit Legii nr. 304/2022, în materie penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători:

  1. din cadrul tuturor secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție;
  2. din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție;
  3. din cadrul Secției penale și al Secției de contencios administrativ și fiscal.
Vezi răspunsul și explicația

Răspuns: B

Conform art. 36 alin. (2), în materie penală completurile de 5 judecători sunt formate din judecători din cadrul Secției penale. În alte materii decât cea penală, ele sunt formate din judecători ai Secției I civile, Secției a II-a civile și Secției de contencios administrativ și fiscal (art. 36 alin. 3).

Încă 2 grile pe art. 36
Fiecare cu explicație și cu articolul de care se leagă. Testul e gratuit și nu cere card.
Exersează gratuit pe mentorjuridic.ro

Ce trebuie reținut pentru examen

Organizare judiciară

Art. 36 alin. (1) prevede că, pentru fiecare an, Colegiul de conducere aprobă numărul și compunerea completurilor de 5 judecători și lista de permanență, la propunerea președintelui ÎCCJ sau, în lipsa acestuia, a unuia dintre vicepreședinți.

Organizare judiciară

Art. 36 alin. (4) prevede că judecătorii completurilor de 5 judecători sunt desemnați prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei doi vicepreședinți ai ÎCCJ desemnat de președinte.

Din aceeași instituție: Completurile de judecată

art. 34 · art. 37 · art. 38

← art. 34 art. 37 →